CONFERINŢA CONSORŢIULUI DE INFORMATIZARE PENTRU LIMBA ROMÂNĂ

ConsILR - Ediţia 2015



    Organizatorii tradiţionali ai acestui eveniment, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi prin Facultatea de Informatică (UAIC-FII), Academia Română, prin Institutul de Cercetări în Inteligenţă Artificială (AR-ICIA) Bucureşti şi Institutul de Informatică Teoretică Iaşi (AR-IIT) şi sub auspiciul Academiei de Științe Tehnice din România (ASTR), vă invită să participați la ediția a XI-a a Conferinței Consorțiului de Informatizare pentru Limba Română, intitulată "Resurse lingvistice şi instrumente pentru prelucrarea limbii române". Acest al unsprezecelea eveniment din serie va fi găzduit, între 26-27 noiembrie, de Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași. Participarea la lucrări se poate face şi în regim de videoconferinţă.

    În linia evenimentelor din această serie, tematica ce va fi abordată în cadrul conferinţei include următoarele subiecte:

    • realizarea de resurse lingvistice româneşti, textuale ori vorbite, în forma originară ori adnotată;

    • crearea de corpusuri româneşti;

    • realizarea de colecţii lexicografice româneşti în format electronic;

    • tehnologii lingvistice aplicate limbii române şi/sau altor limbi (dar cu aplicabilitate pentru limba română);

    • aplicaţii în care au fost utilizate tehnologii lingvistice pentru limba română;

    • realizări de lingvistică teoretică cu aplicaţii în tehnologia limbii române;

    • crearea, completarea, adnotarea şi utilizarea resurselor şi a tezaurelor multilingve în care una din limbi este limba română;

    • alinierea resurselor multilingve de natură diversă, cu accent pe resursele limbii române;

    • aplicaţii ale resurselor multilingve aliniate în traducerea automată, extragerea de informaţii, dezambiguizarea sensurilor, web-ul semantic etc.;

    • proiecte de cercetare ce implică dezvoltarea de resurse şi instrumente dedicate limbii române.