În apartamentul spaţios, lumea
rîdea înveselită de atmosfera destinsă
specifică banchetelor stralucitoare, pline de invitaţi
gentili şi hohote spumoase. În sufrageria orbitoare,
lipsită de majoritatea mobilelor - o măsuţă de
abanos, două fotolii comfortabile, un stelaj pentru ghivecele
de flori, o canapea - aerul pulsa de culori melodioase,
luminînd perechile dansatorilor prinşi în ritmul
sincopat al difuzoarelor puternice. Pe hol, stînd în
grupuri de patru-cinci, metaliştii lăţoşi,
ascultînd în căşti muzica lor
tumultoasă, priveau dispreţuitori la oamenii din jur.
În altă cameră era amenajat un bufet suedez
încărcat cu tartine de diferite mărimi şi
forme, alături de boluri minuscule cu condimente şi
murături. Mai încolo era încropit ad-hoc un bar
asortat, înconjurat de o ladă de sifoane.
Sărbătoritul zîmbea la
aşa-zişii prieteni, colegi şi cunoştinţe
care veniseră în ciucuri să termine pe rînd
platouri întregi aduse de la frigiderul ticsit cu
bunătăţi şi să consume
cantităţile impresionante de băutură puse la
dispoziţie tuturor. Oricum, nu se putea plînge nimeni
că nu se distrează de minune.
Deodată, atenţia îi fu
monopolizată de soneria ascuţită de la
uşă, trăncănind speriată. Cine o fi la ora
asta? Doar au sosit toţi. Curios, se duse să
deschidă. În prag stătea un pachet imens. Cel
care-l adusese dispăruse. Probabil era grăbit şi i-a
lăsat numai cadoul. Oare cine fusese? Poate va afla
poimîine, cînd va trebui să revină la lucru.
Ceilalţi din casă se apropiară şi traseră
înăuntru cutia de carton adăpostind, se pare, un
televizor. Rupse capacul şi presupunerea se dovedi
parţial adevărată. Cadoul reprezenta un
video-casetofon împreună cu monitorul color aferent.
Excepţional! Scotoci prin cutele cutiei şi mai găsi
şi o casetă. Interesant. Să o punem să vedem ce
ţi-a trimis! Cu un clic discret banda magnetică prinse a
se derula cu răbdare...
Sîngele gros, torent purpuriu, îi
curgea din gura căscată la maximum. I se remarcau,
distinct, colţii ascuţiţi, lucioşi, albi
ieşind victorioşi din cavitatea bucală. Răsufla
obosit. Ochii sticloşi, duri, sclipeau albăstriu de
priviri animalice. Aştepta prada, iar stomacul
flămînd dansa în spasme de nerăbdare. Picuri
grei de salivă făcură cărare dreaptă
pînă la bărbie, apoi cădeau încet ca
nişte pufi de păpădie pe caldarîmul murdar pe
care dormeau cuminţi rămăşiţe putrede de
carne. Un festin de demult... Mirosea, înţepător, a
lemn geluit. Vedea parcă aşchiile subţiri asemeni
unor trăsnete biciuitoare înfingîndu-se profund
în pielea albă, penetrînd dureros derma,
generînd apoi indescriptibile senzaţii
liniştitoare... Iar în mîna dreaptă
ţinea strîns puternic de degetele mari, dar zvelte, ca
ale unui pianist sau sculptor, un topor avînd lama
lungă. Îi era dor de carne şi ochii, globi sadici,
îi săreau din orbitele înroşite numai
gîndindu-se la gustarea delicioasă pe care o va
înfuleca rapid. Curînd. Limba va simţi
plăcerea atingerii ţesuturilor pline de savoare
odioasă! Aştepta încordat şi muşchii,
excitaţi, tremurau încetişor. Maţele
kilometrice se învîrteau şi se întindeau
precum firele de elastic într-un ghem de foame. Se scotoci
prin buzunare şi dădu de un fragment vechi de
falangă. Pînă la marele prînz o mestecă
pe aceasta. Se pregătea. Bocancul masiv călca pe o
bucată zdrenţuită dintr-un cartilagiu urît
mirositor. Mai era puţin doar. Ah, carnea roşie şi
proaspătă... Venea!! Fălcile imense, ecluze
nemiloase, îl înghiţeau, nesăţioase. Se
observau dinţii mari, tăioşi, lunguieţi,
aruncînd sclipiri de cremene. Dinţii înalţi
ca nişte coloane şlefuite, ale unui templu bestial. Se
ridicau pentru a se coborî să-l strivească,
să-l prefacă în grăuncioare minuscule.
Simţea încet gîndacul durerii infiltrîndu-se
cu răbdare în trup, urcînd duios prin şira
spinării, cuprinzîndu-i membrele şi ajungînd
în sfîrşit la creier. Vedea rozul cerului gurii
încorsetîndu-i corpul putred, smulgînd în
crănţănituri repezi părţi din el.
Înainta spre peştera stomacului, înghesuit,
îngurgitat cu arta desăvîrşită a unui
gurmand. În spate, măselele gigantice se închideau
şi se deschideau periodic, pistoane de os,
împingîndu-l printr-un ocean acid. Se tîra cu
lentoare ca pe un topogan lung, întunecos... Glandele
salivare îşi dovedeau eficacitatea peste
măsură. Inima, electrizată, bătea
crispată, asemeni unui ciocan orb într-un gong
chinezesc. Dacă nu trecea pe aici? Încă un pas.
Deja percepea gîfîitul... Îşi linse buzele
pătate de semnele sîngelui. Venea. Strînse şi
mai tare coada dreaptă a toporului. Creierul îi vuia de
senzaţii şi de dorinţe extreme, punîndu-i
muşchii la treabă. Ridică lent toporul. Chipul
său îl privea schimonosit din lama de metal şlefuit
şi lumina haină îl orbi pentru o secundă,
reflectîndu-se în oglinda inoxidabilă. Era
aproape, la vreo cinci paşi de dînsul. Va mînca!
Involuntar, faţa i se aprinse, vîlvătăi bogate
calcinau raţiunea. Va savura prînzul pe care şi-l
va pregăti cu dichis, ca un veritabil maestru ce era. Ce bun
va fi!... Doar trei paşi. Caldarîmul negru i se
păru întruchiparea unei bufniţe pofticioase. De ce
nu mergea mai repede? Trebuia să aibă răbdare.
Transpiraţia verzuie îi invada lacul frunţii.
Carnea... o aştepta, o dorea... Oh, mireasma
obişnuită. Încă un pas! Trase aer în
piept. Colţii surîdeau, satisfăcuţi. De
departe o rază purpurie îi pişcă obrazul.
Peste cîteva minute se va termina totul. Apoi va mînca.
Bunătăţile vor fi ale lui şi numai ale lui. De
cînd îşi făcuse planuri... Brusc, roti
vijelios coada toporului şi izbi cu putere în corpul
aşteptat de atîta vreme. Ajunse în cada
stomacului roziu înconjurat de excrescenţe hidoase, de
grămezi grase de carne parţial mistuită,
înotînd prin marea ucigătoare de suc gastric.
Urletele zdrenţelor carnale împuşcate
neîntrerupt de acizi îi produceau repulsii
dezgustătoare. Trebuia să se instaureze însă
aici, să corupă o serie de celule ale organismului,
pentru a stabili mai întîi controlul. Fiinţe ca el
erau destinate genetic să caute orice mijloace prin care
să ajungă în corpul oamenilor, să infesteze
ţesuturile şi să aştepte în linişte
efectul. Scopul era acela de a transporta Cunoaşterea
umană, minţile omenirii, în corăbiile unor noi
trupuri, mai adecvate stadiului actual al acestor creaturi,
odată atît de primitive... Răbdător,
stătea atent şi înregistra ceea ce se
întîmplă în exterior... Zîmbind
coborî bratele. Mai avea de tranşat carnea şi de a
prepara o friptură pe cinste. Răsufla liniştit. Oare
cine era omul doborît, ce identitate avea? Se aplecă,
plin de curiozitate, asupra cadavrului căzut cu faţa
în jos pe trotuarul noroios. Un chiot sinistru zbură pe
cerul negru, de asfalt. Îl ridică greu, apoi îl
tîrî mai aproape de lumina becului chior. Privi figura
stîlcită a victimei şi se îngrozi. Era chipul
său... Ţipă asurzitor şi sunetele urlară
de spaimă. Urme de sînge proaspăt se remarcau pe
buzele insului de jos, iar colţii morţi scînteiau
stins. Începu să fugă cît mai repede. Frica
îi cuprinsese mintea cu viclenie şi-l împingea
neruşinată din spate. Se uita gîfîind, din
cînd în cînd, în urmă să-şi
dea seama dacă nu-l urmăreşte propria sa imagine.
După cîteva sute de metri alergate cu disperare prinse a
se linişti. Venele groase, conducte încordate, clipeau
pe gîtul cuprins de şerpi de sudoare. Poate i se
păruse. Era posibil să fie doar o închipuire
bolnavă a minţii sale obosite. Oare era acest lucru
adevărat? Oricum, nu mai găsea în sine vreun
boţ de curaj necesar să se întoarcă, acolo.
Puterile i se scurgeau lent în pămîntul mustind de
ancestrale holograme ale cărnii. Pierduse şansa... Se
opri întrebîndu-se dacă să se ducă
înapoi să-şi ia toporul. Mai bine nu. Piciorul mai
făcu un pas, călcînd şovăitor. Nu! S-a
hotărît, va merge înainte. Gîndurile
zbuciumate, convulsionate, îşi încetară
neliniştile... Trebuia însă să
mănînce! Proaspătă şi caldă.
Carnea... Simţea iarăşi izul de lemn geluit recent.
Îşi imagină rindeaua masivă rupînd
nepăsătoare din fibra scîndurii moi, rănind-o,
tăindu-i sufletul... Cuţitul ei viguros, care putea
să sfîşie totul... Carne... Nările îi
fremătau. Aproape, foarte aproape era carne. Ceva delicios! Nu
se putea înşela, era doar un expert... Păcat
că nu avea toporul. Poseda însă braţe
vînjoase şi degetele sale oţelite vor strînge
repede şi bine gîtul fiinţei care se va metamorfoza
ireversibil în hrană, care îi va servi drept
dejun. Trebuia să se pregătească. Înainta
precaut, pîndind cu toate simţurile prada. Un sticlit de
o clipă şi văzu venind cu viteză, de sus, o
lamă monstruoasă de topor. Ridică ochii şi
simţi lovitura rece dată minţii, apoi corpului.
Rînjind, lăsînd să i se observe colţii
lungi, cu o privire bestială, albastră, chipul, propriul
său chip, trăia bucuria gîndului unei mese
splendide... În noaptea liniştită, un strigăt
ireal se răspîndi împrăştiindu-se pe
aleile moarte, apoi paşi tot mai repezi o luară la
goană părăsind toporul în care se oglindeau
colţi ucigaşi şi carnea...
Se văzu acolo, pe ecran, cum intrase
în trupul individului acela. Poate acesta îi era
destinul, să penetreze creierele altora şi să
schimbe soarta lumii. Hai, distraţi-vă, cred că a
făcut cineva o farsă macabră! Era nevoit să-i
paralizeze, să modifice vieţi. Probabil şi pe a sa.
Rîse absent la glumele debitate de careva şi se duse
să-şi întreţină oaspeţii,
surîzînd dulce la fiecare. Îşi linse buzele.
Îi era foame. Oare îi trebuie toporul? Nu va mai fi
necesar să aştepte în stradă. În
interior, realiză mutaţiile, conform programului. Se pare
că misiunea pe această planetă se apropia de
sfîrşit. De ce miroase iar a lemn geluit? Zîmbi
şi lumina se rupse pe dinţii lui strălucitori
şi ascuţiţi, cuie de os neostenite... Da, da, va
avea ce mînca. Ochii azurii, metalici, se
închiseră încet de plăcere... Carnea este cea
mai indicată la ora aceasta...
= 16-noiembrie, 03-decembrie-1991
20-februarie, 20,22-aprilie, 12-iulie-1992
23-martie-1993, 02-august-1997 =
|