Vertex

Carnea - Sabin Corneliu Buraga


În apartamentul spaţios, lumea rîdea înveselită de atmosfera destinsă specifică banchetelor stralucitoare, pline de invitaţi gentili şi hohote spumoase. În sufrageria orbitoare, lipsită de majoritatea mobilelor - o măsuţă de abanos, două fotolii comfortabile, un stelaj pentru ghivecele de flori, o canapea - aerul pulsa de culori melodioase, luminînd perechile dansatorilor prinşi în ritmul sincopat al difuzoarelor puternice. Pe hol, stînd în grupuri de patru-cinci, metaliştii lăţoşi, ascultînd în căşti muzica lor tumultoasă, priveau dispreţuitori la oamenii din jur. În altă cameră era amenajat un bufet suedez încărcat cu tartine de diferite mărimi şi forme, alături de boluri minuscule cu condimente şi murături. Mai încolo era încropit ad-hoc un bar asortat, înconjurat de o ladă de sifoane.

Sărbătoritul zîmbea la aşa-zişii prieteni, colegi şi cunoştinţe care veniseră în ciucuri să termine pe rînd platouri întregi aduse de la frigiderul ticsit cu bunătăţi şi să consume cantităţile impresionante de băutură puse la dispoziţie tuturor. Oricum, nu se putea plînge nimeni că nu se distrează de minune.

Deodată, atenţia îi fu monopolizată de soneria ascuţită de la uşă, trăncănind speriată. Cine o fi la ora asta? Doar au sosit toţi. Curios, se duse să deschidă. În prag stătea un pachet imens. Cel care-l adusese dispăruse. Probabil era grăbit şi i-a lăsat numai cadoul. Oare cine fusese? Poate va afla poimîine, cînd va trebui să revină la lucru. Ceilalţi din casă se apropiară şi traseră înăuntru cutia de carton adăpostind, se pare, un televizor. Rupse capacul şi presupunerea se dovedi parţial adevărată. Cadoul reprezenta un video-casetofon împreună cu monitorul color aferent. Excepţional! Scotoci prin cutele cutiei şi mai găsi şi o casetă. Interesant. Să o punem să vedem ce ţi-a trimis! Cu un clic discret banda magnetică prinse a se derula cu răbdare...



Sîngele gros, torent purpuriu, îi curgea din gura căscată la maximum. I se remarcau, distinct, colţii ascuţiţi, lucioşi, albi ieşind victorioşi din cavitatea bucală. Răsufla obosit. Ochii sticloşi, duri, sclipeau albăstriu de priviri animalice. Aştepta prada, iar stomacul flămînd dansa în spasme de nerăbdare. Picuri grei de salivă făcură cărare dreaptă pînă la bărbie, apoi cădeau încet ca nişte pufi de păpădie pe caldarîmul murdar pe care dormeau cuminţi rămăşiţe putrede de carne. Un festin de demult... Mirosea, înţepător, a lemn geluit. Vedea parcă aşchiile subţiri asemeni unor trăsnete biciuitoare înfingîndu-se profund în pielea albă, penetrînd dureros derma, generînd apoi indescriptibile senzaţii liniştitoare... Iar în mîna dreaptă ţinea strîns puternic de degetele mari, dar zvelte, ca ale unui pianist sau sculptor, un topor avînd lama lungă. Îi era dor de carne şi ochii, globi sadici, îi săreau din orbitele înroşite numai gîndindu-se la gustarea delicioasă pe care o va înfuleca rapid. Curînd. Limba va simţi plăcerea atingerii ţesuturilor pline de savoare odioasă! Aştepta încordat şi muşchii, excitaţi, tremurau încetişor. Maţele kilometrice se învîrteau şi se întindeau precum firele de elastic într-un ghem de foame. Se scotoci prin buzunare şi dădu de un fragment vechi de falangă. Pînă la marele prînz o mestecă pe aceasta. Se pregătea. Bocancul masiv călca pe o bucată zdrenţuită dintr-un cartilagiu urît mirositor. Mai era puţin doar. Ah, carnea roşie şi proaspătă... Venea!! Fălcile imense, ecluze nemiloase, îl înghiţeau, nesăţioase. Se observau dinţii mari, tăioşi, lunguieţi, aruncînd sclipiri de cremene. Dinţii înalţi ca nişte coloane şlefuite, ale unui templu bestial. Se ridicau pentru a se coborî să-l strivească, să-l prefacă în grăuncioare minuscule. Simţea încet gîndacul durerii infiltrîndu-se cu răbdare în trup, urcînd duios prin şira spinării, cuprinzîndu-i membrele şi ajungînd în sfîrşit la creier. Vedea rozul cerului gurii încorsetîndu-i corpul putred, smulgînd în crănţănituri repezi părţi din el. Înainta spre peştera stomacului, înghesuit, îngurgitat cu arta desăvîrşită a unui gurmand. În spate, măselele gigantice se închideau şi se deschideau periodic, pistoane de os, împingîndu-l printr-un ocean acid. Se tîra cu lentoare ca pe un topogan lung, întunecos... Glandele salivare îşi dovedeau eficacitatea peste măsură. Inima, electrizată, bătea crispată, asemeni unui ciocan orb într-un gong chinezesc. Dacă nu trecea pe aici? Încă un pas. Deja percepea gîfîitul... Îşi linse buzele pătate de semnele sîngelui. Venea. Strînse şi mai tare coada dreaptă a toporului. Creierul îi vuia de senzaţii şi de dorinţe extreme, punîndu-i muşchii la treabă. Ridică lent toporul. Chipul său îl privea schimonosit din lama de metal şlefuit şi lumina haină îl orbi pentru o secundă, reflectîndu-se în oglinda inoxidabilă. Era aproape, la vreo cinci paşi de dînsul. Va mînca! Involuntar, faţa i se aprinse, vîlvătăi bogate calcinau raţiunea. Va savura prînzul pe care şi-l va pregăti cu dichis, ca un veritabil maestru ce era. Ce bun va fi!... Doar trei paşi. Caldarîmul negru i se păru întruchiparea unei bufniţe pofticioase. De ce nu mergea mai repede? Trebuia să aibă răbdare. Transpiraţia verzuie îi invada lacul frunţii. Carnea... o aştepta, o dorea... Oh, mireasma obişnuită. Încă un pas! Trase aer în piept. Colţii surîdeau, satisfăcuţi. De departe o rază purpurie îi pişcă obrazul. Peste cîteva minute se va termina totul. Apoi va mînca. Bunătăţile vor fi ale lui şi numai ale lui. De cînd îşi făcuse planuri... Brusc, roti vijelios coada toporului şi izbi cu putere în corpul aşteptat de atîta vreme. Ajunse în cada stomacului roziu înconjurat de excrescenţe hidoase, de grămezi grase de carne parţial mistuită, înotînd prin marea ucigătoare de suc gastric. Urletele zdrenţelor carnale împuşcate neîntrerupt de acizi îi produceau repulsii dezgustătoare. Trebuia să se instaureze însă aici, să corupă o serie de celule ale organismului, pentru a stabili mai întîi controlul. Fiinţe ca el erau destinate genetic să caute orice mijloace prin care să ajungă în corpul oamenilor, să infesteze ţesuturile şi să aştepte în linişte efectul. Scopul era acela de a transporta Cunoaşterea umană, minţile omenirii, în corăbiile unor noi trupuri, mai adecvate stadiului actual al acestor creaturi, odată atît de primitive... Răbdător, stătea atent şi înregistra ceea ce se întîmplă în exterior... Zîmbind coborî bratele. Mai avea de tranşat carnea şi de a prepara o friptură pe cinste. Răsufla liniştit. Oare cine era omul doborît, ce identitate avea? Se aplecă, plin de curiozitate, asupra cadavrului căzut cu faţa în jos pe trotuarul noroios. Un chiot sinistru zbură pe cerul negru, de asfalt. Îl ridică greu, apoi îl tîrî mai aproape de lumina becului chior. Privi figura stîlcită a victimei şi se îngrozi. Era chipul său... Ţipă asurzitor şi sunetele urlară de spaimă. Urme de sînge proaspăt se remarcau pe buzele insului de jos, iar colţii morţi scînteiau stins. Începu să fugă cît mai repede. Frica îi cuprinsese mintea cu viclenie şi-l împingea neruşinată din spate. Se uita gîfîind, din cînd în cînd, în urmă să-şi dea seama dacă nu-l urmăreşte propria sa imagine. După cîteva sute de metri alergate cu disperare prinse a se linişti. Venele groase, conducte încordate, clipeau pe gîtul cuprins de şerpi de sudoare. Poate i se păruse. Era posibil să fie doar o închipuire bolnavă a minţii sale obosite. Oare era acest lucru adevărat? Oricum, nu mai găsea în sine vreun boţ de curaj necesar să se întoarcă, acolo. Puterile i se scurgeau lent în pămîntul mustind de ancestrale holograme ale cărnii. Pierduse şansa... Se opri întrebîndu-se dacă să se ducă înapoi să-şi ia toporul. Mai bine nu. Piciorul mai făcu un pas, călcînd şovăitor. Nu! S-a hotărît, va merge înainte. Gîndurile zbuciumate, convulsionate, îşi încetară neliniştile... Trebuia însă să mănînce! Proaspătă şi caldă. Carnea... Simţea iarăşi izul de lemn geluit recent. Îşi imagină rindeaua masivă rupînd nepăsătoare din fibra scîndurii moi, rănind-o, tăindu-i sufletul... Cuţitul ei viguros, care putea să sfîşie totul... Carne... Nările îi fremătau. Aproape, foarte aproape era carne. Ceva delicios! Nu se putea înşela, era doar un expert... Păcat că nu avea toporul. Poseda însă braţe vînjoase şi degetele sale oţelite vor strînge repede şi bine gîtul fiinţei care se va metamorfoza ireversibil în hrană, care îi va servi drept dejun. Trebuia să se pregătească. Înainta precaut, pîndind cu toate simţurile prada. Un sticlit de o clipă şi văzu venind cu viteză, de sus, o lamă monstruoasă de topor. Ridică ochii şi simţi lovitura rece dată minţii, apoi corpului. Rînjind, lăsînd să i se observe colţii lungi, cu o privire bestială, albastră, chipul, propriul său chip, trăia bucuria gîndului unei mese splendide... În noaptea liniştită, un strigăt ireal se răspîndi împrăştiindu-se pe aleile moarte, apoi paşi tot mai repezi o luară la goană părăsind toporul în care se oglindeau colţi ucigaşi şi carnea...



Se văzu acolo, pe ecran, cum intrase în trupul individului acela. Poate acesta îi era destinul, să penetreze creierele altora şi să schimbe soarta lumii. Hai, distraţi-vă, cred că a făcut cineva o farsă macabră! Era nevoit să-i paralizeze, să modifice vieţi. Probabil şi pe a sa. Rîse absent la glumele debitate de careva şi se duse să-şi întreţină oaspeţii, surîzînd dulce la fiecare. Îşi linse buzele. Îi era foame. Oare îi trebuie toporul? Nu va mai fi necesar să aştepte în stradă. În interior, realiză mutaţiile, conform programului. Se pare că misiunea pe această planetă se apropia de sfîrşit. De ce miroase iar a lemn geluit? Zîmbi şi lumina se rupse pe dinţii lui strălucitori şi ascuţiţi, cuie de os neostenite... Da, da, va avea ce mînca. Ochii azurii, metalici, se închiseră încet de plăcere... Carnea este cea mai indicată la ora aceasta...

= 16-noiembrie, 03-decembrie-1991
20-februarie, 20,22-aprilie, 12-iulie-1992
23-martie-1993, 02-august-1997 =

Top
Back
Contact