Weboluţia

Sabin Corneliu Buraga


Pe parcursul acestui articol voi abandona, de cele mai multe ori, spiritul tehnic al expunerii – cu care unii dintre cititorii mai "vechi" ai NET Report-ului s-ar fi obişnuit – şi voi încerca să scriu o poveste: despre... Web. Sau ce va fi. Sau deja ce este. Sau...

După cum (presupun...) oricine cunoaşte (dacă nu, să ia să citească!), spaţiul World-Wide Web funcţionează în practică datorită:

În prezent, Web-ul a devenit fără îndoială "universul informaţiilor accesibile în reţea", conform definiţiei anticipative dată de creatorul acestuia, Tim Berners-Lee. Spaţiul WWW s-a achitat de această promisiune într-o manieră spectaculoasă, din (cel puţin) două motive.

Primul dintre ele este reprezentat de flexibilitatea şi independenţa faţă de conţinut a protocolului HTTP – care se poate adapta pentru a putea transfera orice format de document – şi, în plus, de existenţa identificatorilor universali de resurse (URI) capabili de a reprezenta legături către orice format de document.

Un al doilea motiv este faptul că selecţia naturală pare să fi favorizat câteva formate care au fost dezvoltate pentru Web în mod explicit. În peisajul de o prolifică variaţie a sintaxei, stilului, structurii şi semanticii documentelor Web, observăm adoptarea preferenţială a limbajelor SGML (Standard Generalized Markup Language), HTML (HyperText Markup Language), CSS (Cascading Style Sheets) şi XML (Extensible Markup Language). Fiecare dintre acestea aduce o strategie evoluţionară lentă, favorizând codările declarative faţă de formatele binare (de cele mai multe ori proprietare), stilurile de afişare separabile de conţinutul propriu-zis faţă de formatarea directă, marcarea declarativă faţă de cea procedurală şi semantica bine definită faţă de comportamentul operaţional.

Evoluţia Web-ului – pe care în titlul articolului mi-am permis s-o denumesc Weboluţia – se poate remarca mai ales în direcţiile următoare:

Consorţiul Web – forţa motrice din spatele XML-ului – consideră că misiunea sa este aceea de a conduce evoluţia Web-ului. Deşi a împărtăşit mai multe idei comune Internetului – precum "software-ul gratuit se răspândeşte mai repede", "sistemele bazate pe text (ASCII sau Unicode) proliferează mai rapid decât cele binare" şi "protocoalele proaste imită; protocoalele bune fură" – a impus o strategie inovatoare: "autodescrierea".

Într-adevăr, Web-ul poate fi construit peste el însuşi. Identificatorii universali de resurse, formatele de date uşor de procesat de către maşină şi specificaţiile capabile de a fi interpretate de calculatoare pot fi împletite într-un sistem extensibil care asimilează orice concurenţă. În esenţă, apariţia limbajului XML în spectrul formatelor de date pentru Web pune capăt luptei asupra structurării documentelor în vederea realizării viziunii originare a creatorilor Web-ului. La ora actuală, XML reprezintă unica modalitate existentă pentru adnotarea complexă a datelor, indiferent de platformă (hard, soft, reţea, limbaj, utilizatori etc.).

De asemenea, XML este – şi încă rămâne – principala speranţă a celor care încearcă trecerea la etapa superioară, cea a Web-ului semantic, prin intermediul RDF (Resource Description Framework) – cadru, bazat tot pe XML, pentru descrierea resurselor oferind interoperabilitatea între diverse aplicaţii (i.e. agenţii Web) care realizează schimbul inteligent de informaţii. Conform creatorului Web-ului, Tim Berners-Lee, Web-ul semantic reprezintă o pânză consistentă şi logică a tuturor resurselor de pe Web, accentul punându-se pe interpretarea datelor de către maşină şi nu pe reprezentarea lor. Web-ul trebuie să fie "conştient" de el însuşi şi să nu fie doar un depozit enorm de informaţii, aşa cum este considerat a fi în prezent. Unii cercetători anticipează mai mult: spaţiul WWW va fi, poate nu peste mulţi ani, primul organism inteligent artificial al planetei. Cititorii mai tineri poate vor confirma această previziune... Sau poate că nu?

Tot în legătură cu familia de limbaje XML, înainte de final trebuie să menţionez că unul dintre paşii importanţi ai evoluţiei spaţiului WWW îl reprezintă serviciile Web bazate pe XML. Serviciile Web permit ca elemente programabile (implementate în oricare limbaj de programare) să fie plasate pe siturile Web, alţi programatori putând accesa funcţionalităţile acestor programe, în manieră distribuită şi directă, pentru orice număr potenţial de sisteme independente, prin folosirea unor standarde deschise precum XML şi HTTP. Aceasta va conduce la adoptarea unei alte viziuni privind programarea Web şi la construirea unei infrastructuri complexe – ca de exemplu Grid-ul, despre care voi discuta cu altă ocazie (urmăriţi viitoarele NET Report-uri) – pe baza căreia să se dezvolte diverse aplicaţii specifice, în domenii ca economia digitală, cercetarea ştiinţifică sau divertismentul interactiv.

Resurse bibliografice

Domnul Sabin Corneliu Buraga este doctorand în Computer Science la Universitatea "A.I.Cuza" din Iaşi şi poate fi regăsit pe Web la adresa http://www.infoiasi.ro/~busaco/.